Mona Liza râdea fiindcă plesnea de dragoste

Mona Liza râdea fiindcă plesnea de dragoste (Rumanisht)

ÎNCĂIERARE

(Përleshje)
Uneori strâng cu dinţii,
Strâng atât de tare încât limba mi se-ncăieră cu dinţii,
Îmi rămâne limba în dinţi uneori,
Un ac îmi trebuie să leg limba,
Îngerul meu
Nu că aş vrea
Uneori mă mir cum muşc visele,
Mă-ncăier cu ele pănă la însângerare
Le muşc şi mă-ncăier cu realitatea,
Prin nopţi cu vise tomnatice în primăvara cu surâs de iubire
Prezumţia pentru triumf ucide tristeţea
Muşc zilele, şi nopţile le muşc,
Negre ca horn, nopţile,
Tot mă-nsângerez uneori,
Cu dinţii mei grei, cât de grei
Cât stâncile Munţilor Blestemaţi,
Uneori lumea e prinsă de somnul amiezii,

amorţită turmentată lumea toată,
Uită de căderea în genunchi

Iar eu, uneori singuratic mă-ncăier cu lumea
Şi mă pierd în nuditatea poeziei

JUDECATA PENTRU POEZIA MEA

(Gjyqi për vjershën time)

Cetatea dreptăţii nu se poate prăbuşi cu o suflare din abisul gurii
Şi dacă Jozef K a murit ca un câine pe străzile din Paris sau Praga
Procesul nu s-a închis şi el a rămas process
Vinerea mare nu se poate împăca fără duminica cea mare.
Ce vină are poezia care atacă

Imunitatea nu-i pot lua nici când se dezbracă
Iarba mea nepieptănată nicicând, crescută prin focurile arzătoare
Acoperită cu păianjeni purulenţi

Şi dacă vrei nu o săruta niciodată
Şi crede-mă, această poezie fierbe pentru iubire
A rămas goală fiindcă i s-a dăruit aceast har
Dacă vrei ucideo, în mormânt poţi s-o pui
Ce vină are poezia care atât de tare atacă
Barbar, dacă doreşti ucideo
Va naşte monştri, ca ochii să ţii otrăvească
Pisicile nebune aleargă triste pe piept
Dacă vrei ucideo, poezia niciodată nu moare
Şi în mormânt trezeşte sufletul
AM VRUT SĂ-ŢI SPUN

(Kam dashtë me të thanë)

Soarele nu se prinde în palme.
Nu-l atinge: ca degetele să nu se topească
Şi carnea să cade pe pământ
Pisicile nebune s-o mânânce,
Am vrut să spun, şi să scriu am vrut,
Cu dor mare
Şi apoi în vers s-o bat în cui, ce mult am vrut
Pe dimineţile cu brumă de soare
Şi prin nopţile cu bubuit de toamnă,
Poezia nu moare,
Nici cu arme,
Nici cu cele atomice şi kamikaze nebune
Mai mult decât aer, respiraţie şi viaţă
Am vrut să-ţi spun, niciodată nu uita
Crează regatul iubirii seară şi dimineaţă,
Să mergi pănă la Kopenhaga,
Să te întâlneşti cu Hamlet
Nu este soluţia dilemelor să fii sau să nu fii
Între cerul albastru şi pământul negru

Suspiciunea şarpe otrăvitor aşteaptă
Undeva plesneşte cerul, undeva plesneşte cuvântul,
Oh ce rău miroase
Undeva se trăieşte în cuvinte, undeva se ucide pentru cuvinte
Şi în înaltul cerului crapă poezia
Toate drumurile au câte un scop,
Câte un nume, câte puţină istorie
Deşi niciuna nu i se apropie Prometeului
Obosite, sugrumate, nedeclanşate, declanşate,
Oricum în mijlocul drumurilor impedimentele sunt uşoare,
Dacă ai câteva hărtii stricate pentru a croşeta poezie
Între palatele regale şi crucile antice
Picturile nenumărate, care stau ca cer peste cap le vei găsi,
Te vei îmbăta cu ele – te vei pierde

În Roma de mers, nicidecum nu uita
Să te-nchini în faţa Mona Lisei şi s-o priveşti adânc în ochi,
Nu o iubi nicidecum, ai grijă să nu te-ndrăgosteşti

Apoi ori încontro să te duci,
Katedrala lui Hygo s-o cinsteşti,
Să continui calea până la Londra,
Te aşteaptă magiile nesecate ale lui Shakespeare Divin,
Oricum să te duci pănă la Shkodra
Şi să săruţi Maica Domnului din Shkodrei cu picioarele însângerate,
Să-nveţi misterul lumii, pe care-l ştie doar ea
Apoi să afli despre At Fishta,
Cum plesneşte cu metaforele lui în veşnicie
Şi să aduni osele prin fluvii furtunoae

CREAŢIA
(Krijimi)

Dumnezeu, şase zile a creat neîncetat,
A şaptelea zi a stat

Si pe poeţii i-a băgat în Grădina Tainei

I-a învăţat obiceiul le-a determinat misiunea,
Numai un lucru a rămas secret,
Şarpele!
În care zi a creării s-a târât mai întâi pe Pământ?

POEZIA
(Poezia)
Când ţi se umple sufletul cu venin
Când ţi se ruinează creierul
Când ţi se usucă sentimentele, visele când ţi se fură
Când ţi se ucide gândul tocmai în frunte
Când n-ai cu cine deschide gura
Să ciocneşti un pahar de wiski
Să storci coaiele pline de spermă
Poezia este terapie
Nu ţipa
Nu vărsa lacrimi
Nu scrie elegii şi balade sugrumate
Versurile de melancolie îndepărtează-le
Nu înjosi ţinta, priveşte poezia în frunte
Hrăneşte-te când îţi lipseşte pâinea
Sarea iubirea şi scrisul
Nu văita singurătatea
Şi când te dispreţuiesc
Când te înjură şi te ţintuiesc pe cruce
Te declară nebun anatemizat

Dragostea ţi-o violează
Poezia este salvare

Ţipăt dulce de bucurie

ŞASE LITERE

(Gjashtë shkronja)
“Fiecare din noi, ca o picătură de apă trebuie să dea contribuţia sa în bunătate, prietenie şi pace. Numai atunci vom crea aceanul fericirii”
(Maica Tereza)

Şase litere sunt bilanţul celor şase zile ale creării pe pământ

cea de a şaptea zi Grădina Edenului era pat setos pentru iubire
Eva n-a pierdut timp să se dezbrace!

*
Cu şapte litere se umple fluviile, ce minunat se umplu
În direcţii inverse merge lumea, cu şase litere se poate uni lumea
Cu şase litere se pot ridica dealuri care ating cerul
Ce minunat,
Numai cu şase litere poţi armoniza milioane de versuri,
să cânţi ne-ncetat, ca pasăre primăvarătică în cele patru colţuri ale lumii să-împrăştii cântecul
Cu şase litere poţi merge pe norii cerului şi în întunericul adânc al pământului,
Cu şase litere poţi aduna lumea într-o palma de mână:
Iubire

SEMN DE ÎNTREBARE

(Pikëpyetje)

Depărtarea se pictează în vers,
Cu nuanţe de culori care se amestecă între ele pe geam
Sparte ca soarele în apus
Cuvântul arde ca în foc
Focul piere în cuvânt
Şi pierd împreună cuvintele
Împreună cu versurile ard
Cu fărămiturile cerului
Ce mă muşcă
Cu lacrimi arse
Cu izvor de lacrimi
Ud versurile
Şoptesc oftez
Cu dor
Cultiv rimele, ritmurile
Împreună cu semnele de întrebare, oţelite,
Ce apasă azi, mâine…totdeaună.
Şi azi:
Rupere de versuri
Spargeri de motive
Se suie nevrând spre versul meu
Nu în numele sfinţeniei
Nici a nebuniei
Numeroase priviri pierdute, palide, şi zăpăcite
Se suie precum păianjeni pe versul meu obosit
Nu doar atât
Iubire, te au încâtuşat fără milă

Cântecele curvelor-ţi exprimă durerea
Oo suflete, pentru timpuri mucegăite
Pe capete grase

Iar tu continuu să crezi orice
Şi nu înţelegi versul şi se rup
În tăcere te lasă

Cu bucata tăiată în gât
Scrinuri pline de păianjeni,
Pe cetăţile stinse ale vechilor canoane

Dumnezeule,

sufletul meu în iubire crede
Dacă viaţa se hrăneşte cu metafore
şi se hrăneşte cu viermii urii

sau se hrăneşte cu artă şi iubire crede
Cu metafoarele ucigaşe
Cu suspinele otrăvitoare
Cu părul care nu mai găseşte foarfecele

Nu se clatină din loc pereţii tăcerii, pereţii neîntrecerii
Eu continu mă rog Celui de Sus,
Învaţă-mă să iubesc sfinţenia, nicicând diavolescul

COMPROMIS DUREROS CU METAFORELE

(Kompromis i dhembshëm me metaforat)
Cuvântul respiră a viaţă
Mesaj dă
Şi atunci când nu spune nimic
Pentru această nu te uimi

Uită de poezie
Orice literă vădită cu sânge
Uită de mormintele în subiectul ei
Crede în povara vieţii
În cuvântul ucis pe limbă
Crede în metafore şi alegorie
În cuvântul închegat ce fierbe în sân
În compromisele autosacrificării
Prin cabinete de suspine pasionale
Creşte se scurtează de sute de ori barba mea
Împreună cu limba care cuvintele le ţine

Tăcute în suflet
şarpele aşteaptă cu gura deschisă
Am tăcut
Până când tăcerea s-a transformat în zgomot
Din nou
Am tăcut
Nu fiindcă am tăcut ci fiindcă tăcerea s-a transformat în revoltă
Şi din nou ca dinadins
Am tăcut
Până când cântecul în versul meu a explodat
Sub barba nepieptănată a turbat tăcerea
Sub firele nepieptânate a ars tăcerea
Iar eu am tăcut

Până când s-a ucis…

TENTAŢIE

(Tundimi)

*
Capul turmentat mi se clatină din timp în timp,

Oo Dumnezeule ce greu mi-e să mă ţin drept

vântul tăcerii mă clatină ca pe o foaie de hârtie
Lumea râde, râde,
Oh ce zgomotos râde lumea,
Mie nu-mi pasă de capul meu

Mă leagăn în tentaţia mea

Îngerul meu

Acolo unde alunecă pământul sub picioare,
posibilitatea de a ţine şira spinări drept
este mai mică decât un zero mare

Alunecă şi alunecă acolo unde vor, şi nu vor,
timpul meu clătinat pentru aer curat,
setos, capul meu,
pentru mireasma pământului fără pulbere…

**
Tentaţia ţine pradă capul meu

vijelia izbeşte pe cer şi pământ
Pentru cuvântul dulce ca sânul mamei
Pentru literele numelui meu pe care le a-nghiţit Lacul din Shkodra
Viermi purulenţi, hrăniţi cu bucate vomitate cu alcool
Pe poala Cetăţii din Rozafat s-a crucificat, o femeie şi douăsprezece bărbaţi

Treizeci şi trei sticle golite, şi treizeci şi trei umplute le ciocnesc dintr-o dată

Ce bine e să nu citeşti poezie –
această înseamnă, simplu, să nu ucizi capul pentru nimic,
Doar poeţii, singuratici te vor, te iubesc şi te iubesc neîncetat,
Să apuci soarele în palmă, şi să îmbrăţişezi marea la sân
Numai poeţii ştiu să numere tăcerile tale dureroase

glorioase, Shkodra noastră,
Sărutările însângerate din Kosova,
Dardania Antică, din vârful de la Stublla crucificată

Într-un nume comun:
Sânge pentru onoare şi Glorie

***
Cum se înveţi să scrii viitorul cu glia
ce a alunecat şi alunecă sub picioarele noastre,
fuge fricos, când clipeşti din ochii
Unde să fur o picătură de apă s-o multiplic precum Christos,
să multiplic în mare
Să se cureţe pulberea în istorie
Pielea şarpelui blesmeat,

Târât pe pământul de care se prinde respiraţia de pulbere şi păianjeni

dar cum să-l ardă fără foc şi fără fum…

În româneşte de Baki Ymeri

Ndue (Tomë) Ukaj s-a născut în 1977, la Stublla de Sus, comuna Vitia (Kosova). A absolvit studiile de limbă şi literatură albaneză la Universitatea din Prishtina, Facultatea de Filologie, unde a urmat şi studiile de magistratură « Discursul în literatura lui Gjergj Fishta », avându-l pe mentor pe Prof. Dr. Sabri Hamiti. Actualmente trăieşte în Suedia, unde a urmat câteva cursuri ale limbii şi culturii suedeze. În decursul studiilor a fost activist al Uniunii Indipendente a Studenţilor Facultăţii de Filozofie, membru a redacţiei revistei Fryma” (Duhul), în care a publicat texte literare. A fost editor al revistei pentru artă, cultură şi societate Identiteti” (Identitatea, 2001-2002), din Prishtina. Eeste cunoscut şi pentru activitate politică, ca unul din conducătorii Partidului Albanez Democristian din Kosova (Partia Shqiptare Demokristiane e Kosovës), dar şi pentru alte activităţi instituţionale din Kosova. Textele sale literare, eseistice, publicistice, au fost publicate în Albania, Kosova, Munte Negru, Macedonia şi diasporă. În 2004 a publicat cartea “Discursul biblic în literatura albaneză” (“Diskursi biblik në letërsinë shqipe”, AIKD, Prishtina). Este coautor al monografiei “Stublla”, cuprins şi în unele antologii ale poeziei albaneze. Ndue Ukaj scrie poezii, proză, eseistică, teorie, critică şi studii literare, fiind cunoscut şi în calitate de publicist (Perkthyer nga Baki Ymeri)

Lini një Përgjigje

Plotësoni më poshtë të dhënat tuaja ose klikoni mbi një nga ikonat për hyrje:

Stema e WordPress.com-it

Po komentoni duke përdorur llogarinë tuaj WordPress.com. Dilni / Ndryshojeni )

Foto Twitter-i

Po komentoni duke përdorur llogarinë tuaj Twitter. Dilni / Ndryshojeni )

Foto Facebook-u

Po komentoni duke përdorur llogarinë tuaj Facebook. Dilni / Ndryshojeni )

Foto Google+

Po komentoni duke përdorur llogarinë tuaj Google+. Dilni / Ndryshojeni )

Po lidhet me %s

Këtë e pëlqejnë %d blogues: